Editorial

Am întâlnit şi oameni fericiţi

Pot spune că am întâlnit şi oameni fericiţi. Iar când spun oameni fericiţi nu mă refer nici la simpatizanţii lui Oprescu, independentul care a câştigat Primăria Generală a Capitalei, şi nici la simpatizanţii candidatului democrat-liberal, Vasile Blaga, despre care preşedintele Băsescu, opina, umflându-se în pene, că a înregistrat o “performanţă uriaşă”, deşi a pierdut.
Când susţin acest lucru, mă refer la cetăţenii care au ignorat mascarada ce ne-a fost servită zilnic pe scena politică.
Am avut ocazia să stau de vorbă cu oameni care habar nu aveau ce candidaţi au intrat în cursa pentru Primăria Generală a Capitalei. Am avut surprinderea să aflu că mulţi dintre cetăţenii cu drept de vot nu ştiau nici măcar că avem turul doi pe 15 iunie.
Şi asta spune totul despre interesul lor pentru unul sau altul dintre liderii lansaţi cu surle, trâmbiţe, ba chiar cu… elefanţi. Această lehamite care m-a stupefiat şi pe care iniţial am vrut să o calific ignoranţă este de fapt perfect justificată.
Oamenii s-au cam săturat de promisiuni neonorate; de minciuni sfruntate; de zâmbete largi, aplicate, la comandă, pe feţe buhăite.
Este de înţeles de ce unii nu mai vor să audă nici de autostrăzi zburătoare, nici de porturi la Dunăre în buricul Bucureştiului sau de sute de mii de locuri de parcare. Este explicabil, de asemenea, de ce atunci când stai zeci de ore în trafic într-o săptămână, nu te interesează declaraţiile de faţadă ale unor lideri cu “înalte aspiraţii politice” care în drum spre casă sau spre serviciu îşi afişeză puterea în compacte coloane oficiale, sfidând cetăţeanul de rând pedepsit să suporte blestemul bordurilor.
Nu e de mirare de ce, de pildă în Bucureşti, mulţi dintre electori nu dau nici măcar doi bani pe luptele “înverşunate” dintre politicienii de dreapta şi cei de stânga, în condiţiile în care România, ţara în care băncile cresc precum ciupercile după ploaie, a ajuns să plătească cele mai multe taxe din Uniunea Europeană, bani din care nu se face nimic.
Iar acest dezinteres al cetăţenilor faţă de luptele politice a fost vizibil mai ales în prezenţa din ce în ce mică la vot. De exemplu, în turul doi, în Bucureşti aproape 70% din totalul populaţiei cu drept de vot au ales să nu-i intereseze nici autostrăzile suspendate ale lui Oprescu, nici sutele de mii de locuri de parcare ale lui Blaga, nici aeroportul din sudul Bucureştiului al lui Orban.
Aproape 70% dintre bucureşteni au considerat că atât timp cât politicienii nu asigură cetăţeanului de rând un trai decent, un oraş curat şi organizat, atunci nici ei nu au vreo datorie cetăţenească faţă de liderii lor. Putem oare să le reproşăm lipsa de datorie civică? Eu pot să afirm doar că sunt cetăţeni fericiţi pentru că au ales să nu mai fie minţiţi de proiecte inexistete şi de promisiuni frumos ambalate.